Ce-ţi spune a mea lacrimă, iubite?
Te minte că e toamna un suspin
În care vei fi jar la gura sobei,
Iar eu aromă de gutui şi vin?
Ce-ţi poate spune un crâmpei de rouă,
Când n-a ştiut vreodată a grăi?
Şi cum împarte sufletul în două,
De nici chiar trupul nu poate simţi?
Salveaz-acum ce crezi că poţi din mine...
În vidul ce-n fisuri pare sudat,
Rămas-au doar ecouri clandestine
Pe care le-am gonit, dar n-au plecat.
E toamnă... iar e toamnă, bat-o vina!
Adună-mă din toate câte sunt...
Pe-o tavă de cleştar adu-mi lumina
De care-mi este dor, oh, ce dor crunt..
Nu vor mai fi izvoare răzvrătite,
Pulsul nu-mi va mai bate indecis...
Şi numai eu voi şti de ce, iubite,
Iubitul meu, dintre real şi vis..
Mariana Eftimie Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu