Când un pârâu de munte, vijelios dar limpede se varsă într-unul molcom dar nicidecum curat, se vede cum apa acestuia din urma devine mai cristalină. Atunci se vede, în albia sa, un strat, din ce în ce mai mic din cele ce mai înainte, nefiind depuse, nu-l lăsau să se arate, celor ce le era necesar, că e totuşi, în esenţă, un pârâu, apă, apă a vieţii. Curgând la vale, în albia comună, apa devine cristalină, urmele mizeriei sunt dispărute, lăsate în urmă. E un pârâu viguros şi de folos vieţuirii. Şi acest pârâu la rândul lui se varsă în râu, pe care-l mai limpezeşte, râul în fluviu, fluviul în mări, de fiecare dată apa pâraielor adunate în acel loc mai neştiut, face să fie mai multă curăţenie...
Ce-ar fi dacă toate pâraiele ar fi curate?
Sentimentele se autodefinesc prin trăiri, nu e nevoie ca cineva să le definească. Aidoma pârâului, pentru care curgerea va face să fie mai curat şi se va arăta în toată splendoarea cristalinului său, viaţa curge, decantând, la un moment dat tot ce a adunat în timpurile de acumulare, fiind necesară o intervenţie vijelioasă, necesară precum cenuşa la aprinderea focului, pentru a se limpezi, a se decanta.
Distinct, şi totodată împreună cu celălalt, pârâul vieţii creează un mic flux în fluviul vieţii... Moare acest flux, murind pâraiele, doar când pătrunde în marea cea mare... Universul apelor ce vor deveni iarăşi pâraie... Nimic nu se pierde, totul se transformă.
Pâraiele care suntem îşi au drumul lor şi merg spre împlinirea destinului... Aceasta este esenţa unui Drum prin destin!
3D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu