Lacrimi si zambet amar intr-o privire mult prea intunecata pentru a fi a mea, mult prea rautacioasa pentru a naste ingeri.....mai degraba demoni care ma sfasie intr-o nesfarsita incercare a ghinionului. Atrag intunericul si il revars peste tot ce era sfant- peste iubire si prietenii, peste culori limpezi si sinceritate si impreuna cu intunericul ma innec, ma pierd, nu pot respira, ma sufoc si revin la viata. Revin din intuneric eu, o alta, nu ma recunosc si plang dupa mine, cea care eram............ ma caut printre amintiri moarte, ieri vii, maine uitate care ma strivesc. Ma schinjuiesc amintiri care se bucura de sangele lacrimilor mele si il ling cu limbi lungi si aspre pana la ultima picatura.
Ultima picatura era a mea, le spun plangand, tipand de jale. Mi-ati luat tot ce mi-as fi dorit vreodata - noroc si liniste au disparut sub pasii celor prefacuti. Nu e corect, nu e drept, nu vreau sa accept, nu voi accepta...
Si ei rad in hohote, care mi se intiparesc in minte, franturi amare de rasete, care ma macina ........mai poti lupta? ma intreaba ei fericiti. Mai poti avea incredere in tine sau in altii? Mai poti spera?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu