Tu nu ai vrut să ştiu de ce ne-ascunde,
Secunda, ’n stoluri de bătrâni cocori,
Când grabă-i tot şi toate-s de oriunde
Şi-aproape-oricum ne naştem uneori...
Eu aş fi vrut să fii cel care ştie
De ce-s livrate patimi prin cuvânt,
Dar clipa a-nceput de zor să scrie
Cu trupul meu, pe-un alt decor-veşmânt.
Doar tu n-ai vrut... În mine-a fost o vrere,
Atât de mare-ncât m-am întrebat :
Ce-am fost de fapt, lumină sau tăcere ?
În care dintre ele – am existat… ?
Mariana Eftimie Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu