Nebun eşti tu acela care-ai crezut în vorbe
Şi-ai vrut a-ţi vinde viaţa, ca alta-n loc să iei ...
De mila ta vor plânge fântânile speranţei
Din care ţi-a fost teamă şi nu ai vrut să bei.
Te-ai dăruit degrabă doar răului din toate,
Şi-acum zaci ca o umbră cu chip de tinichea,
Mantaua sorţii tale aşteaptă zdrenţuită,
S-o scoţi din mlaştini care culoarea vor să-i ia...
Un lup flămând îţi cere să rupi din a ta pâine,
Căci foamea-i roade pielea şi osul ce-a rămas...
Te crezi prea mic deodată ca să-i poţi face faţă,
Şi mult prea mare totuşi ca să cobori un pas ...
Crezi numai în cuvinte care nu au dovadă,
Şi-n teascuri nemiloase zdrobeşti tot ce-i frumos...
Izbânda-ţi face poftă să fii zgârcitul lumii,
Dar de vei cade mâine , cine te ia de jos ?
Plecarea ta nu schimbă nimic în astă lume,
Cum nici venirea-ţi iute nu a schimbat ceva...
Poţi vinde a ta viaţă pe mii de diamante,
Eu n-am să fac ca tine şi n-am s-o vând pe-a mea !
Mariana Eftimie Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu