Delir

Lacrimi si zambet amar intr-o privire mult prea intunecata pentru a fi a mea, mult prea rautacioasa pentru a naste ingeri.....mai degraba demoni care ma sfasie intr-o nesfarsita incercare a ghinionului. Atrag intunericul si il revars peste tot ce era sfant- peste iubire si prietenii, peste culori limpezi si sinceritate si impreuna cu intunericul ma innec, ma pierd, nu pot respira, ma sufoc si revin la viata. Revin din intuneric eu, o alta, nu ma recunosc si plang dupa mine, cea care eram............ ma caut printre amintiri moarte, ieri vii, maine uitate care ma strivesc. Ma schinjuiesc amintiri care se bucura de sangele lacrimilor mele si il ling cu limbi lungi si aspre pana la ultima picatura.

Ultima picatura era a mea, le spun plangand, tipand de jale. Mi-ati luat tot ce mi-as fi dorit vreodata - noroc si liniste au disparut sub pasii celor prefacuti. Nu e corect, nu e drept, nu vreau sa accept, nu voi accepta...

Si ei rad in hohote, care mi se intiparesc in minte, franturi amare de rasete, care ma macina ........mai poti lupta? ma intreaba ei fericiti. Mai poti avea incredere in tine sau in altii? Mai poti spera?

Viata si visele

Intr-o lume ideala, visul fiecaruia dintre noi ar putea sa devina realitate.

In lumea in care traim, nu putem decat sa speram ca tot ceea ce facem, ne va ajuta la un moment dat ca macar o mica parte din ceea ce visam, poate sa fie o captura a realitatii. Asa cum ne-o imaginam noi.

Ciudat, dar in acelasi timp, extrem de real.

Incercam disperati sa ne gasim un echilibru. Sa gasim acel punct de sprijin din viata noastra care sa ne ajute sa mergem mai departe, si sa ne putem indeplini linistiti visul din copilarie...

De multe ori punctul fix devine un stalp, un ideal, care se rodeaza in timp, iar in bataia vantului si a ploii se transforma intr-un pumn de praf.

Un moment cheie al vietii noastre este secunda in care ne uitam la praful ce ne manjeste mana si ne intrebam ce facem cu el. Uitam, ca pana la urma stalpul ce l-am cladit are la baza praf amestecat cu apa, si lasam pulberea sa zboare in drumul pasarilor calatoare.

Si…

O luam de la inceput. Cladim alt stalp.

Dar, oare, mai merita efortul de a construi inca un stalp care se va sparge din nou, poate intr-un moment in care nu vom mai avea puterea si timpul necesar de a construi altul?

Atunci de ce sa nu construim un zmeu. Aflat la indemana vantului, el are o stabilitate de invidiat prin sfoara ce ramane legata de mana noastra. Deci, obtinem un echilibru. Dar obtinem si libertate. Libertatea de a te lasa in bataia vantului, si stabilitatea de a te impotrivi unui vant neprielnic.

Realitatea nu ar trebui sa ne distruga, ci sa ne intareasca. Este nevoie ca in toata aceasta viata, sa existe si cel mai mic procent de oameni care sasa fie independenti de tot ceea ce ne inconjoara....