Uneori imi doresc sa nu ma fi nascut deloc si poate asa nu as fi cunoscut durerile vietii,cu supararile si necazurile pe care viata le poarta cu ea.
Rareori imi doresc sa fi putut sa traiesc asa cum vreau eu,dupa principiile mele,fara conceptiile si legile lumii,sa traiesc orice clipa de nebunie ca si cand ar fi doar o banalitate,sa pot sa adorm cu ochii larg deschisi si sa cutreier orizonturi nebanuite,sa pot culege stele in palmele mele,sa le strang usor si apoi sa pot sa suflu pulberea lor transformandu-le in fluturi colorati,sa pot sa aprind luna doar pentru ca imi e dor ,sa pot stinge soarele doar cu o adiere de vant,sa pot sa nasc o iubire din spuma marii,sa pot sa ating cerul si sa gust din dulceata norilor pufosi,sa pot sa fiu eu...
Mi-as fi dorit ca randurile mele sa prinda viata,sa seprefaca in randunelesi sa ma certe ca nu am reusit sa aduc primavara in visele mele; cafulgii de nea din sufletul meu sa se topeasca si sa alunece soptit spre iubitul meu dintai,sa-i susure-n ureche ca nu-l voi uita nicicand.
De cele mai multe ori insa imi doresc sa plutesc printre norisori,sa nu mai constientizez realitatea si dumnezeu sa ma ajute sa nu revin niciodata cu picioarele pe pamant.sa traiesc cu stupida convingere ca iubirea exista,ca mai devreme sau mai tarziu toti ajungem sa o cunoastem si sa reusim sa o pastram vie langa noi in loc sa o preschimbam intr-o simpla amintire vesteda...
Mi-as dori sa fi putut sa-mi dau seama mai devreme ca totul pe acest pamant e o iluzie...o iluzie vie.
